|
|
Flux - pompe de butoi
Pompe de butoi pentru lichide cu viscozități mici
Sunt pompe folosite în toată lumea, în aproape orice domeniu industrial, pentru transferul din butoaie sau containere a lichidelor cu viscozități de max 1000 mPas (lichide neutre sau corozive sau lichide inflamabile).
Caracteristici tehnice:
- Debit: max 240 l/min
- Înălțime de pompare: max 30 m CA
- Materiale de construcție: Oțel inoxidabil 316 L / 316 Ti, Hastelloy C, aluminiu, polipropilenă (PP), PVDF
- Variantele din inox sunt testate și certificate în concordanță cu Directiva 94/9/EC-ATEX 100a, categoria 1/2, pentru utilizare în Zona 0
- Lungimea tijei de imersie: 700, 1000, 1200, 1500 mm (standard), alte lungimi la cerere, în intervalul 200 - 3000 mm
Variante constructive:
Pompă fără etanșare mecanică:
- Destinată în special transferului solvenților sau al lichidelor care nu sunt adezive sau nu cristalizează
- Pompa poate funcționa în gol fără probleme
- Poate fi desfăcută foarte ușor în vederea curățării
- Atât tubul interior, cât și tubul exterior se golesc complet atunci când pompa nu se mai află în lichid, astfel încât se previne orice amestec nedorit în cazul în care se vehiculează diferite lichide cu aceeași pompă
- Tubul interior susține arborele pompei , care este lubrifiat de către lichidul vehiculat
- Nivelul lichidului în tubul interior corespunde întotdeauna nivelului lichidului din butoi
Pompă cu etanșare mecanică:
- Această pompă poate vehicula aproape orice lichid cu viscozitate mică
- Design unic în lume pentru pompele din PP și PVDF: tubul interior are un miez din oțel ce conferă stabilitate și o durată de viață ridicată a etanșării mecanice, chiar și la temperaturi înalte
- Pompa poate fi desfăcută foarte ușor în vederea curățării
- Tubul interior este etanșat, astfel încât lichidul nu intră în contact cu arborele pompei decât pe o porțiune extrem de mică situată între rotor și etanșarea mecanică
Alte variante constructive:
- Pompă F 425, cu etanșare mecanică, pentru golirea butoaielor în proporție de 99,98%
- Pompă - mixer F 426, cu etanșare mecanică
- Pompă sanitară F 427, fără etanșare mecanică
- Pompă specială pentru industria tutunului, fără componente din Teflon
Motoare de antrenare:
- Motoare cu alimentare monofazată, 230 V, 50 Hz, protecție IP 55, cu puteri de 460 W sau 700 W; există și două variante de motoare de curent continuu, alimentate la 24 V (410 W) și 12 V (230 W)
- Toate aceste motoare se construiesc și în varianta Antiex, conform Directivei ATEX 100a (94/9/EC), protecție II 2G EEx de IIC T6 (pentru motoarele alimentate la 230 V) sau II 2G EEx de IIC T5 (pentru motoarele alimentate la 24 V și 12 V)
- Sunt și versiuni de motoare cu variator de turație integrat
- Motoare cu alimentare monofazată, 230 V, 50 Hz, protecție IP 24, cu puteri de 450 W și 800 W
- Sunt și versiuni de motoare cu variator de turație integrat
- Motoare trifazate, 230/400 V, 50 Hz, protecție IP 55, cu puteri de 0,55 kw, 0,75 kw și 1,1 kw
- Motoare acționate cu aer comprimat, cu putere de 470 W, protecție Antiex ÎI 2 G cp IIC T6
Pompe de butoi pentru lichide viscoase
Sunt pompe folosite în diverse domenii industriale, pentru transferul din butoaie sau containere atât a lichidelor cu viscozități mici, cât și a lichidelor cu viscozitate ridicată (lichide neutre sau corozive sau lichide inflamabile).
Caracteristici tehnice:
- Debit: max 50 l/min
- Presiune de refulare: max 8 bar
- Viscozitatea lichidului: peste 50.000 mPas; aceste pompe pot vehicula în general lichide foarte viscoase, chiar păstoase, dar care încă mai au capacitatea de a curge liber
- Materiale de construcție: corpul pompei, arborele și șurubul excentric sunt construite din oțel inoxidabil 316 Ti, iar statorul poate fi din diverse materiale, în funcție de aplicație: NBR alb (perbunan), NBR negru, Hypalon, FPM (Viton), PTFE (Teflon)
- Lungimea tijei de imersie: 700, 1000, 1200 mm (standard), alte lungimi la cerere
- Există și variante constructive certificate cu nr. PTB 99 ATEX 4051 X (Ex II 1/2 G IIB T4) pentru utilizare în Zona 0
Variante constructive:
Pompe cu șurub excentric, cu flanșă de susținere sau cu reductor planetar încorporat.
- Pompare delicată a lichidelor, cu turbulență foarte scăzută
- Ușor de demontat și de curățat/sterilizat
- Design avansat, fără spații inaccesibile, ceea ce face ca pompele să fie ideal de utilizat în industria alimentară, cosmetică sau farmaceutică. Există și variante constructive de pompe ce îndeplinesc normele sanitare și au certificare 3A
- Uzură redusă, datorită turațiilor de funcționare scăzute
Motoare de antrenare:
Pentru pompele cu flanșă de susținere:
- Motoare trifazate cu puteri de 0,75 sau 1,1 KW, 930 sau 700 rot/min, protecție IP 55 sau cu protecție antiex în concordanță cu ATEX 100a (II G EEx e II T3)
- Motoare acționate cu aer comprimat, cu puteri de 0,5 KW, 1,1 KW sau 1,8 KW, 1000 rot/min, protecție antiex în concordanță cu ATEX 100a (II 2 G cT5)
Pentru pompele cu reductor planetar încorporat:
- Motoare cu alimentare monofazată, 230 V, 50 Hz, protecție IP 55, cu puteri de 460 W sau 700 W; există și două variante de motoare de curent continuu, alimentate la 24 V (410 W) și 12 V (230 W). Toate aceste motoare se construiesc și în variantă Antiex, conform Directivei ATEX 100a (94/9/EC), protecție II 2G EEx de IIC T6 (pentru motoarele alimentate la 230 V) sau II 2G EEx de IIC T5 (pentru motoarele alimentate la 24 V și 12 V)
Sunt și versiuni de motoare cu variator de turație integrat.
- Motoare cu alimentare monofazată, 230 V, 50 Hz, protecție IP 24, cu puteri de 450 W și 800 W
Sunt și versiuni de motoare cu variator de turație integrat.
- Motoare acționate cu aer comprimat, cu putere de 470 W, protecție Antiex ÎI 2 G cp IIC T6
Pompe cu șurub arhimedic
- Recomandate pentru lichide cu viscozități de max 20.000 mPas
- Pot opera în condițiile în care circuitul de refulare este obturat
- Construcție cu etanșare mecanică, design extrem de robust
- Ușor de demontat în vederea curățării
- Uzură redusă
Motoare de antrenare:
- Motoare trifazate, cu puteri cuprinse între 0,75 - 3,0 KW, 2850 rot/min, IP 55.
- Motoare acționate de aer comprimat, cu puteri de 1 - 2,6 KW, 3000 rot/min, protecție antiex conform ATEX 100a.
|
|